Iarna, vitamina D din sânge scade pentru că pielea nu mai primește destule raze ultraviolete B ca să o fabrice, iar asta se întâmplă la latitudinile unde locuiesc românii. În Irlanda, în Marea Britanie, în Germania și în Belgia soarele stă prea jos din toamnă până spre primăvară. În România, în Moldova, în nordul Italiei și în cea mai mare parte a Spaniei fereastra e mai scurtă, dar în miezul iernii pielea tot face puțin. Mâncarea acoperă o bucată mică. Paginile publice vorbesc atunci de un supliment zilnic, în cantitate mică, iar cifra nu e aceeași în Londra, în Dublin și în Berlin. Niciuna dintre ele nu e o rețetă scrisă pentru tine. Mai jos e de ce scade nivelul, cine rămâne mai expus, ce măsoară analiza 25-OH, cum o ceri la medic sau la farmacie și de ce fiola mare a vecinului nu e planul de iarnă.
Articolul e pentru cine stă în țările astea, sau doar trece iarna pe acolo, și vorbește românește. Cutia de pe raftul din România și din Moldova, testul și limita de sus sunt desfăcute pe pagina despre deficitul de vitamina D3. Aici rămâne latitudinea. Ghidurile de farmacie și de medic, pe țări, stau pe pagina pentru românii din străinătate.
De ce pielea tace când soarele stă jos
Vitamina D3, colecalciferolul, se naște în piele. O moleculă care stă deja acolo, în stratul de deasupra, se schimbă când o lovește o rază ultravioletă scurtă, din banda pe care lumea o prescurtează UVB. Ficatul o transformă apoi în 25-hidroxivitamină D, forma pe care o vede analiza. Rinichiul face, la nevoie, forma activă. Fără raza scurtă, primul pas nu pornește, oricât ai sta la geam cu paltonul pe tine.
Iarna, raza aia nu mai ajunge cum ajungea în iunie. Soarele rămâne aproape de orizont, drumul prin aer e lung, iar ozonul oprește mare parte din UVB înainte de trotuar. Norul, ceața și geamul mai taie. Haina acoperă exact suprafața care vara era goală: antebrațele, gambele, o parte din gât. Fața și dosul mâinilor, singure, în zece minute până la metrou, nu înlocuiesc după-amiaza de august.
Latitudinea spune cât de lungă e pauza. Dublin stă pe la 53 de grade nord, Londra pe la 51, Berlin pe la 52, Bruxelles pe la 51. La înălțimea asta, paginile publice pun pauza cam din octombrie până în martie. München e pe la 48, Chișinăul pe la 47, Milano pe la 45, Bucureștiul pe la 44. Roma e pe la 42, Barcelona pe la 41, Madrid pe la 40. Cu cât cobori, cu atât soarele de iarnă urcă un pic mai mult, iar lunile în care pielea chiar tace sunt mai puține. Nu dispar. Un birou închis și o haină groasă fac, și la Madrid, o iarnă săracă în raza de care ai nevoie.
În Marea Britanie, pagina de sănătate spune limpede că din octombrie până la începutul lui martie corpul nu fabrică destulă vitamină D din soare, iar din spre sfârșitul lui martie până la sfârșitul lui septembrie majoritatea oamenilor pot acoperi nevoia stând afară. În Irlanda, aceeași idee: între octombrie și începutul lui martie soarele nu e destul de puternic, iar formarea în piele ține mai ales de aprilie până în octombrie. În Germania, evaluarea publică a riscului spune că din octombrie până în martie soarele nu ajunge pentru o formare suficientă. Corpul păstrează o rezervă în grăsime și în mușchi, din lunile cu lumină, și o mai eliberează iarna. Rezerva nu e nesfârșită. De aceea nivelul din sânge e adesea cel mai jos la capătul iernii, nu în prima săptămână de noiembrie.
Sudul schimbă calendarul, nu fizica. La Palermo sau la Sevilla, în jur de 37 sau 38 de grade, soarele de ianuarie încă urcă destul cât să conteze pe o piele descoperită, la amiază, când cerul e curat. Tot acolo, cine lucrează înăuntru și iese doar seara rămâne cu aceeași problemă ca la Berlin, doar că din alt motiv. Nu copia obiceiul unui văr din Andaluzia dacă stai la Milano, și nu copia obiceiul din Milano dacă stai la Dublin. Orașul, programul și haina bat o hartă ținută minte.
Crema de protecție reduce și ea producția, pentru că oprește aceeași rază. Asta nu e un motiv să o lași în sertar. Arsura și pata nu se negociază cu o analiză. Pagina despre soarele de toamnă, care tot ajunge pe ten, e despre pigment, nu despre o cură de stat în pielea goală. Crema cu factor 50 rămâne pe obraz când stai afară la orele în care te-ai arde. Minutul exact în care pielea «a făcut destul» nu se calculează de pe un grup. În Germania, textul public vorbește de față, mâini și brațe descoperite, de mai multe ori pe săptămână, cam între 5 și 25 de minute, după tipul de piele și după anotimp, fără arsură, și spune că aportul ăsta nu se poate măsura la gram pentru fiecare om. E o descriere, nu o temă pe care să o bifezi în locul medicului.
Cine rămâne mai expus, și cine nu trebuie să se sperie de o singură iarnă
Toată lumea de la latitudinile astea trece prin luni în care pielea contribuie puțin. Nu toată lumea ajunge jos în același fel. Pielea închisă la culoare fabrică mai puțin din aceeași rază, pentru că melanina oprește o parte din UVB. Cine stă aproape numai în casă, cine e într-un cămin, cine își acoperă aproape tot corpul când iese, pornește iarna cu mai puțină rezervă. Vârsta contează: pielea mai în vârstă produce mai greu decât pielea unui tânăr, la același soare.
Sarcina nu anulează iarna. Paginile publice din Marea Britanie și din Irlanda își includ gravidele în sfatul de sezon, cu cifrele lor, nu cu o fiolă de împrumut. Dacă ești însărcinată, îi spui medicului ce mai iei, mai ales un multivitamin de sarcină, ca să nu dublezi fără să vezi. Copiii au alte cifre, pe vârste, pe pagina țării în care stau. Nu le înjumătățești din doza de adult și nu le scriu eu aici.
Unele boli și unele medicamente schimbă absorbția sau felul în care corpul folosește vitamina. O boală de intestin care nu lasă grăsimea să se absoarbă, o boală de ficat, o boală de rinichi, un tratament pe care îl iei de mult: astea sunt conversații de cabinet, nu de articol. Rinichiul e cel care face forma activă. Dacă nu lucrează bine, suplimentul de colecalciferol nu se citește ca la un om sănătos. Pietrele la rinichi, calciul deja mare în sânge și sarcoidoza sunt motive să nu deschizi o cutie de unul singur. Prospectele medicamentelor cu vitamina D spun același lucru, și cer supraveghere când mai adaugi o sursă peste una care e deja în tratament.
O iarnă obișnuită, la un om care vara a stat afară și mănâncă variat, nu e automat o boală. Oboseala din februarie are zeci de cauze, de la somn până la fier. Vitamina D e una dintre ele, și se vede pe o analiză, nu pe o bănuială. Pagina despre deficit spune ce înseamnă un rezultat mic și ce nu s-a dovedit pentru depresie sau pentru slăbit. Aici nu repet reclama.
Ce spun paginile publice, și de ce cifrele nu se adună
Trei numere circulă pe grupuri ca și cum ar fi aceeași pastilă. Nu sunt. Se referă la lucruri apropiate, măsurate diferit, și le pui unul lângă altul ca să nu le torni pe toate în palmă.
Autoritatea europeană pentru siguranța alimentară a stabilit, în 2016, un aport adecvat de 15 micrograme pe zi pentru oamenii sănătoși de peste un an, inclusiv în sarcină și în alăptare. Un microgram de vitamina D înseamnă 40 de unități internaționale, deci 15 micrograme sunt 600 de unități. Cifra a fost calculată pentru situația în care pielea face foarte puțin, astfel încât cei mai mulți să ajungă în jur de 50 de nanomoli de 25-hidroxivitamină D pe litru de sânge. Când pielea produce, nevoia din mâncare și din supliment scade, la unii până aproape de zero. Limita de sus, pe care aceeași autoritate o menține pentru adulți, este 100 de micrograme pe zi, adică 4000 de unități, din toate sursele la un loc, pe termen lung. La copii limita e mai jos. Nu o urca tu, după vârstă, din cap.
În Marea Britanie, sfatul public e mai simplu și mai mic. Toată lumea ar putea lua în calcul un supliment de 10 micrograme pe zi, adică 400 de unități, toamna și iarna. Pentru cine stă puțin afară, pentru cine trăiește într-un cămin, pentru cine se acoperă aproape complet și pentru cine are pielea închisă, aceeași pagină spune să ia în calcul cele 10 micrograme pe tot anul. Nu cere mai mult de 100 de micrograme pe zi la adult, la gravidă, la femeia care alăptează și la copilul de la 11 ani în sus. Sugestia de 10 nu e un ordin, și nu e tratamentul unui deficit deja măsurat. E ce spune țara pentru iarna în care soarele nu ajunge.
În Irlanda, campania publică folosește o fereastră pe care o țin minte oamenii: de la 31 octombrie până la 17 martie. Pentru adolescenți și adulți între 13 și 64 de ani, pagina vorbește de 15 micrograme pe zi, adică 600 de unități, în intervalul ăsta. Cine stă puțin afară, cine se acoperă, cine are pielea închisă, și cine e însărcinată, e îndemnat să ia cantitatea asta pe tot anul, nu doar între cele două date. De la 65 de ani, 15 micrograme în fiecare zi, tot anul. Pe aceeași pagină, plafonul de sus este 100 de micrograme pe zi de la 11 ani în sus, 50 de micrograme între 1 și 10 ani, și 25 de micrograme sub un an. Cifrele de copil rămân pe pagina lor. Le citești acolo, cu vârsta din fața ta, nu le reconstitui din paragraful ăsta.
În Germania, societatea de nutriție dă 20 de micrograme pe zi, adică 800 de unități, ca valoare estimată când pielea nu produce deloc. Cifra e pentru copiii de la un an în sus, pentru adulți, pentru gravide și pentru femeile care alăptează. Nu e o pastilă de pus peste un medicament deja mare. Farfuria obișnuită aduce, la adolescent și la adult, cam 2 până la 4 micrograme pe zi. Restul, până la 20, vine din piele când soarele poate, sau dintr-un preparat când nu poate. Evaluarea de risc de acolo repetă că excesul nu vine din soare, ci dintr-o înghițitură prea mare, ținută mult timp peste 100 de micrograme pe zi.
În Italia și în Spania nu copiez o cifră națională de pe un comentariu. Soarele de iarnă ține de latitudine și de program. La Milano stă jos luni de zile, aproape ca la București. La Roma și la Madrid pauza e mai scurtă. La Sevilla și în Sicilia, amiaza senină mai poate conta. Hainele, biroul și tenul închis rămân valabile peste tot. Cifra o spune medicul de acolo, pe analiza ta, nu un text scris pentru toată peninsula. Referința europeană, aportul de 15 micrograme când pielea tace și plafonul de 100, e aceeași în toată Uniunea. Nu înlocuiește consultația.
În România și în Moldova nu există, pe pagina asta, un program național pe care să îl transcriu cu o doză de iarnă pentru toată lumea. Fizica e cea de la 44 și de la 47 de grade: în lunile din mijlocul iernii, pielea face foarte puțin. Ce găsești pe raft, ce înseamnă o cutie de 4000 de unități și de ce limita aia nu e doza de fiecare zi stau pe pagina de deficit. Aici rămâne doar regula: nu urci singur la plafon pentru că e februarie.
Cifrele astea nu se adună într-o singură palmă: 10 micrograme din pagina londoneză, 15 din cea irlandeză și 20 din cea germană descriu, fiecare, o cantitate mică și zilnică pentru momentul în care soarele lipsește. Tratamentul unui rezultat jos e alt etaj: doze mai mari, pe un termen, cu analiză de control. Îl stabilește medicul care a văzut foaia. Un articol nu îl ghicește.
Analiza 25-OH, și cum citești două foi care par că se bat
Testul pe care îl ceri se numește 25-hidroxivitamina D. Pe buletin poate scrie 25-OH-D, 25(OH)D sau calcidiol. Măsoară rezerva, adică ce a intrat din piele, din farfurie și din cutii. Nu măsoară forma activă, cea pe care o face rinichiul în cantitate mică și care nu îți spune dacă ești aprovizionat. Dacă pe foaie vezi 1,25, întreabă înainte să te sperii sau să te liniștești. Poate fi alt test.
Unitatea încurcă lumea mai tare decât cifra. Multe laboratoare europene tipăresc nanomoli pe litru. Altele tipăresc nanograme pe mililitru. 50 de nanomoli pe litru sunt 20 de nanograme pe mililitru. Înmulțești nanogramele cu 2,5 ca să ajungi la nanomoli, sau împărți nanomolii la 2,5. Două foi, una din București și una din Londra, pot spune același lucru în două limbi de laborator.
Pragul nu e un singur număr tatuat pe toată Europa. Autoritatea europeană a folosit 50 de nanomoli pe litru ca țintă atunci când a pus aportul adecvat, nu ca pe un diagnostic pe care ți-l pui singur dintr-o captură. În Marea Britanie, ghidul pe care îl folosesc medicii pune un risc crescut de deficit sub 25 de nanomoli pe litru, o zonă care poate fi insuficientă între 25 și 50, și un nivel suficient pentru majoritatea oamenilor peste 50. Sub 25 nu înseamnă «iau fiola vecinului de mâine». Înseamnă că rezultatul merită un om care te cunoaște. Peste 50 nu înseamnă că mai torni o cutie ca să fii «optim». Intervalul de deasupra, acolo unde excesul începe să coste, îl discută medicul. Nu îl inventez aici ca pe o linie de trecut cu orice preț.
Analiza e o fotografie. O faci când există un motiv: puțin soare de luni de zile, piele închisă, casă din care nu ieși, sarcină, o boală care strică absorbția, oase care dor fără altă explicație, sau o cutie mare pe care o iei deja și vrei să știi unde ai ajuns. Nu e un abonament lunar pentru un om sănătos care doar a citit un titlu. În Irlanda, textul pentru medici spune chiar că, în lipsa unui motiv anume, măsurarea nu e cea mai bună unealtă: mai întâi urmezi sfatul public de sezon. În alte cabinete, medicul o cere înainte de o doză mare. Ambele pot fi corecte. Nu sunt un protocol pe care îl alegi de pe un forum.
Dacă asigurarea din țara în care stai acoperă testul, și în ce condiții, îți spune cabinetul. Nu public o regulă de decontare pentru România, pentru Moldova sau pentru altă țară, și nu inventez un preț de laborator.
Cum ceri, la medic și la farmacie, fără să cumperi doza altcuiva
În Marea Britanie, medicul de familie se numește GP. Îi spui, simplu, că vrei să vorbești despre vitamina D la iarnă și, dacă e cazul, despre o analiză. Fraza scurtă, dacă engleza se încurcă: «I would like to check my vitamin D». Înscrierea la cabinet și ce ține de raftul de acolo stau pe ghidul despre farmacia din Marea Britanie și despre GP. La farmacie cauți colecalciferol, scris și vitamin D3. Te uiți la micrograme, nu la vorba «imunitate» de pe cutie. 10 micrograme și 400 de unități sunt același lucru. Dacă mai iei un multivitamin, un calciu cu D sau ulei de ficat de cod, le pui pe tejghea înainte să mai adaugi una.
În Irlanda, ușa e tot un GP, iar farmacia are suplimentul de sezon. Campania publică e cea cu 15 micrograme pentru adolescent și adult, în fereastra de la sfârșitul lui octombrie până la mijlocul lui martie, și pe tot anul pentru cine e în grupul mai expus sau are 65 de ani și peste. O spui medicului dacă ești însărcinată, dacă pielea e închisă sau dacă nu ieși. Nu trece granița în Marea Britanie cu impresia că cifra irlandeză e și cifra de pe pagina britanică. Sunt vecine, și tot au scris alt număr.
În Italia, medicul de familie este medico di base. Îi poți spune «Vorrei fare l'esame della vitamina D» sau «la 25-OH vitamina D». La farmacie, cuvântul este vitamina D sau colecalciferolo. Cum ajungi la înscriere, la ASL și la rețetă stă pe ghidul de medic de familie în Italia și în Spania. Pagina aia e despre hârtie și despre programare. Nu îți alege doza.
În Spania, medicul este médico de cabecera. Fraza scurtă: «Quería pedir un análisis de vitamina D». La farmacie ceri vitamina D sau colecalciferol. Același ghid de înscriere te duce până la tarjeta sanitaria și la cita previa. De acolo încolo, rezultatul e al medicului care te vede, nu al unui oraș întreg.
În Germania, medicul se numește Hausarzt. Îi spui «Ich möchte den Vitamin-D-Wert bestimmen lassen». Farmacia este Apotheke, iar pe cutie cauți Vitamin D sau Colecalciferol. Cum arată ghișeul fără rețetă, și de ce metamizolul nu se cere ca acasă, stă pe ghidul de Apotheke. Vitamina D nu se tratează cu o pastilă de durere. Dacă asigurarea plătește analiza doar când există un motiv, cabinetul ți-l spune. Nu copiez regulamentul casei de asigurări.
În Belgia, medicul de familie e ușa de început, ca în restul Europei, iar farmacia îți poate arăta un supliment cu microgramele scrise pe el. Nu am pe pagina asta un ghid separat de ghișeu. Până apare, rămân latitudinea, de pe la 51 de grade, și aceeași rugăminte: analiza și doza le stabilește omul care te consultă.
În România și în Moldova spui, la medicul de familie, că vrei analiza de vitamina D, 25-OH. Farmacistul îți poate arăta un supliment și un medicament, și diferența e pe cutie, nu în vocea de la televizor. O cutie de 4000 de unități este plafonul de adult, nu «doza de iarnă» doar pentru că e februarie. Picăturile cu mii de unități pe mililitru sunt alt obiect decât o capsulă mică. Le deosebești pe pagina de deficit, apoi întrebi, nu le amesteci după un titlu.
Verifică prețul în farmacie.
La orice ghișeu, trei lucruri ajung mai departe decât marca de acasă. Primul: forma, colecalciferol, nu un amestec care doar pomenește vitamina. Al doilea: microgramele sau unitățile de pe o doză, ca să le poți aduna cu ce mai iei. Al treilea: dacă e supliment alimentar sau medicament. Medicamentul are prospect, contraindicații și, adesea, o schemă pe care nu o copiezi de la alt pacient. Suplimentul de sezon e cantitatea mică despre care vorbesc paginile publice. Numele de pe față, dacă e altul decât cel din România, nu schimbă substanța.
Farfuria, rezerva din vară și de ce nu țin loc de o analiză
Peștele gras, gălbenușul, ficatul și ciupercile care au stat la ultraviolete aduc vitamina D. Unele margarină, unele cereale și, în anumite țări, unele tipuri de lapte sunt fortificate. Eticheta o spune. Nu presupune că laptele din frigiderul de aici e laptele dintr-o reclamă americană. Cantitatea dintr-o farfurie obișnuită rămâne mică pe lângă ce făcea pielea în iulie. De aceea, la latitudinile astea, paginile publice nu se bazează pe mâncare singură în lunile fără UVB.
Rezerva din vară contează. Cine a stat afară în lunile cu soare intră în octombrie cu un depozit. Cine a stat înăuntru, sau a venit dintr-o vară acoperit din cap până în picioare, intră mai gol. Depozitul se cheltuie. Nu îl mărești în februarie cu o zi la geam. Geamul oprește mare parte din raza care ți-ar trebui.
Uleiul de ficat de cod e o sursă veche, și aduce și vitamina A. Două linguri «că așa lua bunica», puse peste o capsulă de D și peste un calciu care are deja D, sunt trei numere care se adună. Calciul de la farmacie are adesea vitamina D în același comprimat, 5 micrograme sau altă cifră, scrisă pe tabel. O citești înainte să mai deschizi un flacon doar cu D. Magneziul din supliment intră în discuție pentru că metabolismul vitaminei D are nevoie de el, ceea ce nu face din cele două cutii un pachet de luat pe nevăzute. Le ții separate și le aduni cu ochiul, nu din reflex.
Când doza mare face rău
Pielea nu te poate împinge, de la soare, într-un exces de vitamina D. Se oprește singură. Excesul vine din gură: suplimente mari, ținute luni de zile, sau o fiolă de medicament luată fără să știi ce mai ai în celelalte cutii.
La adult, plafonul publicat este 100 de micrograme pe zi. Sub el, pentru omul sănătos, paginile de sezon își pun sugestiile de 10, 15 sau 20 de micrograme, după țară. Peste el, pe termen lung, cresc efectele nedorite. Calciul din sânge poate urca. De aici pot veni greața, setea, slăbiciunea, pietrele la rinichi, ritmul inimii dat peste cap. Dacă apar după ce ai urcat doza, oprești și întrebi un medic, nu mai adaugi o cutie «de calmare». La copil, plafonul e mai mic decât la adult. O capsulă de adult nu se desface «un pic» în iaurtul unui copil.
Fiolele mari, săptămânale sau lunare, există pentru un deficit pe care medicul l-a văzut și vrea să îl recupereze. Sunt medicamente. Schema de pe prospectul vecinului e schema vecinului: alt sânge, altă greutate, alte medicamente. O doză de încărcare nu e suplimentul de iarnă despre care vorbește pagina din Marea Britanie.
Două greșeli se repetă pe grupuri. Prima: urci la 4000 de unități în fiecare zi, toată iarna, fără analiză, pentru că ai citit că e «limita sigură». Limita de sus nu e ținta. A doua: aduni un calciu cu D, un multivitamin și o capsulă separată, și fiecare pare mic până le pui pe hârtie. 5 micrograme plus 10 plus 25 sunt deja 40. Încă o cutie și te uiți altfel la plafon. Nu îți fac eu socoteala. Ți-o faci de pe etichete, apoi o arăți cuiva dacă ai o boală de rinichi, dacă ești însărcinată sau dacă rezultatul de anul trecut era deja sus.
Prospectul unui medicament cu colecalciferol mai spune și altceva, în afară de doză. Poate crește calciul la cine are o boală în care forma activă se produce fără frâu, cum e sarcoidoza. La o absorbție stricată, s-ar putea să nu se ia destul, și tot medicul vede asta, nu un al doilea flacon. Dacă iei deja un medicament care conține vitamina D, sursa nouă se adaugă numai cu știrea lui.
Ce faci luna asta, fără un calendar desenat de un străin
Te uiți întâi la unde stai și la cum arată ziua ta, nu la cutia care se vinde cel mai tare. Dacă ești în Irlanda, în Marea Britanie, în Germania sau în Belgia, între octombrie și martie, pielea nu îți face treaba pe care ți-o făcea vara. Dacă ești în România, în Moldova sau în nordul Italiei, miezul iernii e la fel de sărac în raza scurtă, chiar dacă toamna și primăvara mai lasă câte o fereastră. Dacă ești în sudul Spaniei și stai mult afară la amiază, cu pielea descoperită, ești în altă poveste decât un coleg de birou din același oraș care nu vede soarele decât sâmbăta.
Apoi aduni ce iei deja. Un singur supliment, cu microgramele citite, e de ajuns ca să porți o conversație. Trei cutii care se calcă una pe alta nu sunt «mai sigur». Dacă nu iei nimic și nu ai un motiv medical, paginile publice din nord îți spun să iei în calcul cantitatea lor mică de sezon, nu să comanzi fiola cea mai mare din reclamă.
Analiza o ceri când motivul există, cu fraza din țara în care stai. Rezultatul îl duci înapoi la același medic, în unitatea în care a fost tipărit. Nu îl traduci pe un grup ca să primești o doză de la cineva care nu te-a văzut. Dacă foaia e jos și medicul îți dă un medicament, urmezi prospectul acela, pe termenul acela, și refaci analiza când spune el. Dacă foaia e în zona în care pagina publică se mulțumește cu suplimentul de sezon, nu urci singur la plafon ca să «grăbești».
Soarele de vară rămâne partea care umple rezervorul, în lunile în care raza chiar ajunge, fără să te arzi și fără să arunci crema. Iarna, rezervorul se golește. Îl completezi cu cap, din mâncare câtă e, și dintr-o cantitate pe care o înțelegi, nu dintr-o întrecere de unități.
Informațiile sunt educaționale, pentru cine trece iarna în România, în Moldova sau în diaspora. Nu sunt diagnostic și nu înlocuiesc sfatul medicului sau al farmacistului. Cifrele din paginile publice, 10, 15 sau 20 de micrograme, și plafonul de 100 de micrograme la adult, descriu populația, nu doza ta. Pentru un copil, pentru sarcină, pentru o boală de rinichi sau pentru un rezultat deja măsurat, întreabă un om care te consultă.
Articolele de pe site, grupate după problemă, sunt pe pagina Tratamente de la A la Z.
