Ce ceri la farmacia din Franța în locul cutiei din România

La farmacia din Franța, medicamentul se cere pe substanța activă, nu pe marca tipărită mare pe cutia din România. Magazinul se numește pharmacie și îl recunoști după crucea verde. Substanța, pe etichetă, e denumirea comună internațională, pe scurt DCI, iar în franceză se spune dénomination commune. Pe unele cutii, același rând scrie INN. E același nume, în engleză. Paracetamolul de acasă se cere paracétamol. Numele pe care farmacistul le aude des sunt Doliprane, Dafalgan și Efferalgan. Se poate elibera fără rețetă, sans ordonnance, dar nu de pe un raft la care întinzi mâna: medicamentele cu paracetamol, și cele cu ibuprofen sau cu aspirină care stăteau la vedere, stau în spatele ghișeului, și ți le dă farmacistul. Algocalminul de acasă e metamizol. În Franța nu e pastila pe care o ceri pentru o durere obișnuită. Nu mai e autorizat de ani de zile ca medicament de ghișeu. Dacă limba se încurcă, întrebarea scurtă e C'est sans ordonnance?

Articolul e pentru cine locuiește în Franța și vorbește românește, și pentru cine e doar în vizită, din România sau din Republica Moldova. Prospectul de pe cutia pe care o primești câștigă, dacă diferă de ce citești aici. Doza rămâne pe foaia aia, nu într-un articol. Pragurile din Austria, în grame pe doză, și regula germană, de grame în toată cutia, nu se copiază la Lyon sau la Paris. Ele stau pe ce ceri la farmacia din Austria, pe substanță și pe ce ceri la Apotheke în Germania, fără rețetă. Celelalte țări stau pe pagina pentru românii din străinătate.

Medicul de familie, médecin traitant, și cardul carte Vitale nu sunt pagina asta. Dacă te-ai mutat și încă nu ai declarat un medic, pașii sunt în ghidul de medic de familie în Franța. În Italia și în Spania, înscrierea trece prin alte acte: cum ajungi la medico di base și la tarjeta sanitaria.

Înainte să pleci de acasă, merită să știi ce scrie pe cutia ta. Nomenclatorul ANMDMR îți arată substanța activă a medicamentului înregistrat în România. Dacă cutia e din Moldova, aceeași verificare stă în nomenclatorul AMDM. Cum treci de la o listă la alta, fără să presupui că autorizația călătorește singură, e scris în căutarea din registrul moldovean și înapoi la lista românească. Cu numele substanței în buzunar, farmacistul francez nu trebuie să ghicească Algocalminul sau Nurofenul.

Ce spui la ghișeu, pe substanță

Farmacistul din Franța nu ține minte raftul din România. Cunoaște substanța și mărcile autorizate la el. Cererea bună sună «aș vrea paracetamol» sau, dacă poți, Je voudrais du paracétamol, s'il vous plaît. La fel pentru ibuprofen: Je voudrais de l'ibuprofène. Dacă ai rețetă, o arăți și spui J'ai une ordonnance. Cutia goală de acasă ajută, când o ai, pentru că pe ea se văd miligramele și forma, nu doar numele cu care erai obișnuit.

DCI e tocmai rândul ăsta. Denumirea comună internațională e numele substanței, același în prospectul din București și în cel dintr-un oraș francez, chiar dacă literele mai capătă un accent. Paracetamolul rămâne paracetamol. Ibuprofenul rămâne ibuprofen. Marca e ce e tipărit mare, ca să o recunoști din reclamă. Substanța e ce iei de fapt. Două cutii cu aceeași DCI se adună, chiar dacă una scrie Doliprane și cealaltă scrie numele de pe cutia din România.

Sfatul de la ghișeu se numește conseil. Nu e o consultație de medic, și nu e o vânzare în care iei cutia și pleci. Farmacistul întreabă pentru cine e, ce vârstă are omul, de când doare sau de când e febra, ce alte medicamente iei, dacă ești însărcinată și dacă ai alergii. Poate să nu îți dea cutia, dacă ce descrii nu se potrivește cu ce e în sertar, și să te trimită la medic. Asta e treaba lui. Insistența nu schimbă sertarul.

Fraze scurte, dacă limba se încurcă

Câteva fraze ajung. Restul conversației o poate face el, sau o poză cu cutia.

Je voudrais du paracétamol, s'il vous plaît. Aș vrea paracetamol.

Je voudrais de l'ibuprofène, s'il vous plaît. Aș vrea ibuprofen.

C'est la même substance? E aceeași substanță?

C'est sans ordonnance? E fără rețetă?

J'ai une ordonnance. Am rețetă.

C'est un générique? E un generic?

Nu trebuie să ții un discurs. Dacă te încurci, arăți pe telefon numele scris corect: paracétamol, ibuprofène, sau acidul acetilsalicilic, dacă aspirina era substanța. Paracetamolul, în franceză, capătă accent pe e. Ibuprofenul se scrie tot cu accent, ibuprofène. Metamizolul nu îl pui primul pe listă. Despre el e o secțiune mai jos, și nu e cererea de fiecare durere de cap.

Pharmacie, nu raftul de la supermarket

Pe stradă, semnul pe care îl cauți e crucea verde, croix verte. Sub ea, sau lângă ea, scrie pharmacie. Acolo stau medicamentele. În supermarket, lângă șampon, nu găsești paracetamolul. În Marea Britanie, cutia mică stă uneori și pe raftul din magazin: ce iei de pe raft acolo și cum te înscrii la GP. Obiceiul ăla nu se lipește pe o stradă din Franța.

Lângă farmacie există și parapharmacie. Cremele, șamponul de farmacie și produsele care nu sunt medicament pot sta acolo. Pastila, nu. Dacă ai rămas fără o cremă și vrei să o potrivești pe ingredient, nu pe marca din România, drumul e alt text: cosmetice de farmacie în Franța, citite pe listă. O cremă cu cortizon, dacă era medicament acasă, nu se înlocuiește cu un borcan din parapharmacie doar pentru că ambele sunt «de piele».

Din ianuarie 2020, medicamentele cu paracetamol nu mai stau pe raftul la care te servești singur. Nici cele cu ibuprofen sau cu aspirină care stăteau la vedere. Le dă farmacistul, de după ghișeu. Fără rețetă rămân, pentru prezentările care se eliberau deja așa. Măsura a fost luată ca să treci pe la el înainte să le iei, nu ca să le treacă pe rețetă. O cutie lăsată la îndemână, într-o farmacie în care nimeni nu te întreabă nimic, nu e regula pe care să o cauți.

Fără rețetă, după ghișeu, sau doar cu ordonnance

Trei situații se amestecă ușor, pentru că acasă multe cutii de durere se luau fără poveste.

Fără rețetă, dar prin farmacist, e cazul cel mai des pentru o durere ușoară sau pentru febră: paracetamol, și unele prezentări de ibuprofen sau de aspirină. Sans ordonnance nu înseamnă că îl iei de oriunde. Înseamnă că nu îți trebuie hârtia medicului pentru cutia pe care ți-o dă el, după ce a auzit pentru cine e.

În spatele ghișeului, cu sfat, stau și medicamente pe care nu le vezi pe un raft deschis. Farmacistul le ține acolo tocmai ca să poată refuza sau să poată schimba conversația. Nu există, în articolul ăsta, o listă închisă de nume care se dau mereu. Stocul și autorizarea sunt ale cutiei din mâna lui. Întrebi pentru ea.

Doar cu rețetă, sur ordonnance, e ce nu pleacă din sertar fără hârtie sau fără rețeta pe care o poate citi el. Un comprimat mai tare, un antibiotic, un tratament pe care îl iei de luni de zile, o cremă cu un corticosteroid puternic: dacă acasă le ridicai cu rețetă, pleci de la ideea că și aici cer rețetă, până când farmacistul îți spune altfel pentru prezentarea din față. Obiceiul de acasă nu călătorește odată cu tine.

Rețeta electronică din România nu se citește cu cartea Vitale. O hârtie din Uniunea Europeană, pe care se văd pacientul, medicul și substanța, farmacistul o poate elibera sau nu. Depinde ce e scris pe ea și dacă medicamentul există pe piața de aici. Rambursarea prin asigurarea franceză e o a doua întrebare, și nu pleacă singură de pe hârtia din România. Nu public un procent. Îl întrebi, dacă te interesează, la ghișeul din fața ta. Dacă nu poate face nimic cu hârtia, drumul e un medic de aici. O rețetă din Republica Moldova nu circulă ca o rețetă din Uniune. O arăți, și lași omul să spună dacă poate face ceva cu ea.

Générique: aceeași substanță, alt nume pe cutie

Générique e cutia vândută sub denumirea comună, sau sub numele unui laborator, cu aceeași substanță, aceeași concentrație și aceeași formă ca medicamentul de referință din grupul ei. Pe față poate să nu vezi un nume de reclamă. Poți vedea paracétamol scris mare, și dedesubt un laborator. Asta nu o face mai slabă și nu o face alt medicament. O face mai ușor de citit, dacă te-ai obișnuit să cauți marca.

Când ceri fără rețetă, spui substanța și lași farmacistul să îți arate ce are. Poți spune că preferi un générique, sau că vrei o marcă anume, dacă o cunoști. Doliprane, Dafalgan și Efferalgan sunt mărci diferite de paracetamol. Nu presupune că se schimbă între ele singure, doar pentru că substanța coincide, atunci când rețeta numește una dintre ele. Întrebi. Dacă rețeta scrie paracétamol, împreună cu concentrația și cu forma, farmacistul potrivește o cutie pe rândul ăla.

Forma contează la fel de mult ca miligramele. Un comprimat, comprimé, nu e o capsulă, gélule. Un plic de dizolvat nu e un sirop. Un supozitor nu e un comprimat tăiat. Dacă acasă luai comprimate și aici ți se oferă altceva, spui ce puteai înghiți. Pentru un copil, spui vârsta. Nu tai comprimatul de adult din ochi, ca să iasă cam jumătate.

Două mărci cu aceeași substanță, luate în aceeași zi pentru că ți s-au părut medicamente diferite, sunt tot o singură substanță. Doliprane dimineața și paracetamolul din valiză seara se adună. O cutie de răceală care are și paracetamol în compoziție intră la aceeași socoteală. Citești rândul cu substanțele, nu doar numele de pe față. Dacă nu înțelegi rândul, îl arăți.

Cum descrii cutia din România sau din Moldova

Cutia goală, sau o poză clară cu ea, face mai mult decât povestea că iei «ceva de cap». Pe poză trebuie să se vadă trei lucruri: substanța, concentrația și forma. Substanța e DCI, nu marca. Concentrația e numărul, în miligrame sau în procente, de pe față. Forma e comprimat, capsulă, sirop, picături, supozitor, cremă sau spray.

O frază scurtă, spusă sau scrisă pe telefon, ajunge: Je prends cette substance, cette concentration, sous cette forme. Iau substanța asta, concentrația asta, forma asta. Apoi întorci telefonul cu poza. Dacă ai și prospectul, și mai bine. Data de pe cutie contează. O cutie expirată nu e un argument că în România mergea.

Nu muta pastilele într-o pungă fără nume. Farmacistul nu poate verifica o pastilă albă dintr-un plic. Nu cumpăra dintr-o conversație privată o cutie adusă de cineva și nu o împarți mai departe. Ce ai voie să cari pentru tine, pentru un tratament pe care îl iei deja, ține de regulile de călătorie, nu de o listă pe care o inventez aici. Pentru tratamentul pe care îl iei de luni de zile, pleci cu cutia originală și cu o hârtie pe care medicul tău a scris substanțele. Nu îl întrerupi la graniță ca să vezi ce găsești pe stradă.

Dacă nu ești sigur ce substanță era în cutia din sertar, nomenclatorul de acasă îți spune, înainte de drum. O marcă românească poate să nu existe deloc în Franța. Substanța, dacă e autorizată aici, poate exista sub alt nume. Dacă nu e autorizată aici, farmacistul nu o poate inventa. Atunci conversația e despre simptom și despre un medic, nu despre o comandă.

Durere, febră, răceală, alergie, stomac și piele

Durerea și febra sunt cererea cea mai des auzită. Paracetamolul e prima substanță pe care o spui, dacă asta era pe cutia de acasă. Ibuprofenul e alta. Nu e paracetamol cu alt nume. E antiinflamator. Poate irita stomacul. Nu e pentru oricine: un ulcer, o problemă de rinichi, astm legat de antiinflamatoare, un tratament care deja subțiază sângele. Lista completă e pe prospect. În sarcină, mai ales spre ultimele luni, ibuprofenul și aspirina nu se iau din obișnuință. Medicul sau farmacistul decide, nu articolul.

Aspirina e acid acetilsalicilic. Dacă spui Aspirine, nu primești paracetamol. Nu amesteci trei nume într-o zi doar pentru că toate sunt «de durere». Dacă îți arde stomacul, dacă apare sânge în scaun, dacă te umflă fața sau dacă nu poți respira, oprești și ceri ajutor. Pentru o urgență în care îți e frică de viață, numerele sunt 15 și 112, nu încă o pastilă.

Răceala nu se rezolvă urcând paracetamolul la nesfârșit. Nasul plin de mucus, pentru câteva zile, e o conversație despre un spray care strânge vasele, cu limita de zile de pe prospect: xilometazolina, față de ser. Numele de pe cutia franceză poate fi altul. Ceri substanța, dacă o știi, sau descrii nasul. Unele spray-uri și unele comprimate de răceală se dau fără rețetă. Altele cer ordonnance. Nu presupune că pachetul de acasă, cu trei substanțe în aceeași tabletă, există la fel. Farmacistul îți spune pentru cutia din mână.

Nasul care doar trage, fără secreție, de la aerul uscat din casă, nu vrea neapărat spray-ul care strânge. O spălare blândă, dacă eticheta spune nas, e alt gest: monodoza de ser fiziologic. Și aici, produsul din sertarul francez se citește pe etichetă. Nu îl alegi după culoarea cutiei.

Pentru alergie, ceri substanța de pe cutia veche, dacă o știi. Cetirizina și loratadina sunt nume pe care farmacistul le poate recunoaște. Zyrtec și Clarityne sunt mărci, nu substanțe. Dacă prezentarea din sertar cere rețetă, ți-o spune el. O mâncărime nouă, cu umflare de față sau cu respirație grea, nu e o cerere de generic. E 15 sau 112.

Pentru stomac, spui simptomul și, dacă îl știi, numele de pe cutia de acasă: omeprazol, pantoprazol, un alginat, un antiacid. Nu toate prezentările stau fără rețetă. O arsură care ține, o durere care te trezește, sânge în vărsătură sau scaun negru nu se rezolvă cu încă un plic. Acolo e medicul, nu a treia cutie.

Pentru piele, desparte crema de medicament de crema cosmetică. Un tub cu prospect, cu un corticosteroid sau cu un antibiotic, se cere ca medicament, pe substanță, și adesea cu rețetă. O cremă de hidratare, cu niacinamidă sau cu pantenol, se citește pe lista de ingrediente, în pagina de cosmetice de mai sus. Bepanthen, acasă, e o marcă. Pe cutia nouă cauți substanța, dacă prospectul tău o numea, nu te oprești la numele comercial. Dacă pielea e infectată, crăpată adânc sau nu cedează, farmacistul te poate trimite mai departe. Îl lași.

Pentru un copil, spui vârsta înainte să spui marca. Siropul și supozitorul există ca forme. Care dintre ele se potrivește, și dacă se dă fără rețetă la vârsta aia, e decizia de la ghișeu. Nu împărți cu ochiul un comprimat de adult. Dacă copilul e moale, nu bea, sau febra te sperie, suni 15. Nu aștepți un articol.

Algocalminul nu e pastila de la ghișeul francez

Algocalminul, acasă, e metamizol. În Spania, aceeași familie se cheamă des Nolotil și e pe rețetă: cum se cere la farmacia din Spania. În Germania și în Austria, Novalgin e tot pe rețetă. În Franța, drumul e altul. Metamizolul nu mai e autorizat de ani de zile ca medicament obișnuit, din cauza profilului de siguranță. Nu îl ceri la ghișeu cum îl cereai la farmacia din cartier.

Există, pentru situații înguste, un acces pe care îl deschide un medic, nu o cutie goală adusă în vacanță. Nu descriu aici bolile și nici dozele. Dacă un medic de aici consideră că e cazul, ți-o spune el, cu hârtia lui. Un grup de mesaje nu ține loc de accesul ăsta. Nici o cutie cumpărată de la o persoană.

Riscul pe care trebuie să îl știi, dacă ai luat metamizol oriunde, e agranulocitoza, o scădere bruscă a unui tip de globule albe. Comunicarea EMA spune că poate duce la infecții grave. Nu ține de o doză pe care o calculezi tu. Poate apărea și la oameni care îl mai folosiseră. Semnele pe care le reții sunt febra, frisoanele, durerea în gât și rănile dureroase pe mucoase, mai ales în gură. Dacă apar, oprești și ceri ajutor medical, fără să aștepți până luni. Dacă luai metamizol tocmai pentru febră, semnele se pot pierde în boala pentru care îl luai. De asta nu amâni.

Când te întorci în România sau în Moldova, nu continua o cutie franceză de paracetamol pe lângă Paracetamolul din sertar, ca și cum ar fi medicamente diferite. Sunt aceeași substanță. Ibuprofenul de aici și Nurofenul de acasă se adună la fel. Algocalminul nu îl reiei ca să prinzi din urmă zilele în care nu l-ai avut. Substanța călătorește cu tine. Marca, nu.

Noaptea, rețeta și cartea Vitale

Farmaciile nu stau toate deschise după ora închiderii. Farmacia de gardă se numește pharmacie de garde. De regulă, o vezi scrisă pe ușa farmaciilor din cartier, cu adresa care e deschisă în noaptea aia. Tura se schimbă. O adresă veche dintr-un grup se verifică în seara în care ai nevoie. Nu public un număr de telefon valabil în toată Franța, pentru că nu e unul singur. Dacă e noapte și nu găsești ușa, 15 te poate îndruma și spre farmacia deschisă. 15 e și salvarea, când îți e frică de viață. Nu îl folosi ca pe un birou de informații pentru o adeverință care poate aștepta. Garda medicilor de oraș, și restul numerelor, stau pe ghidul de medic de familie, nu le copiez aici a doua oară.

Înainte să plătești, inclusiv noaptea, întrebi cât costă cutia. Verifică prețul în farmacie. Nu public o sumă, și nu copiez un adaos din ghidul altei țări.

Cartea Vitale e cardul cu care farmacia vede drepturile de asigurare. Nu e rețeta, și nu e lista medicamentelor tale. Fără ea, poți totuși cumpăra ce se eliberează, și întrebi ce plătești. Dacă ai drepturi, dar cardul nu e citit, poți pleca cu o foaie de îngrijiri, feuille de soins, acolo unde ghișeul o dă. Cum ajunge cardul, și ce faci până vine, e în ghidul de medic. Cât se decontează anul ăsta nu îl îngheț aici. Se schimbă, și nu e același pentru fiecare situație.

O rețetă scrisă de medicul tău din Franța se ridică la pharmacie. Dacă e electronică, cardul sau codul pe care ți-l dă cabinetul o deschide. Nu ghicesc programul din departamentul tău. O arăți, și întrebi. Dacă medicamentul nu e în stoc în seara aia, farmacistul îți spune dacă îl poate comanda sau dacă altă farmacie îl are. Nu inventez un termen de zile valabil peste tot.

Ce ceri la farmacie

Lista de mai jos e pentru buzunar, înainte să intri. Nu are linkuri. O citești, apoi vorbești cu farmacistul.

• Spui substanța, nu marca din România: paracétamol, ibuprofène, sau acid acetilsalicilic dacă aspirina era cutia.
• Arăți concentrația și forma: comprimé, gélule, sirop, suppositoire, crème.
• Întrebi: C'est sans ordonnance? Dacă răspunsul e nu, lași cutia în sertar.
• Pentru un copil, spui vârsta. Nu tai comprimatul de adult din ochi.
• Algocalminul nu îl ceri ca pe pastila de acasă.
• Noaptea cauți pharmacie de garde, scrisă pe ușă, și întrebi prețul înainte să plătești.

Informațiile sunt generale, pentru orientare, și nu sunt o prescripție. Nu înlocuiesc farmacistul, medicul, numărul 15 sau 112. Nu dau doze și nu dau prețuri de raft. Paracetamolul se poate da fără rețetă, de la pharmacie, de după ghișeu. La fel, unele prezentări de ibuprofen și de aspirină. Prospectul de pe cutia pe care o primești câștigă. Metamizolul, Algocalminul de acasă, nu e medicamentul obișnuit de la ghișeul francez. Poate provoca agranulocitoză: dacă apar febra, frisoanele, durerea în gât sau rănile dureroase pe mucoase, oprești și ceri ajutor medical. Dacă ești însărcinată, dacă iei și alte medicamente sau dacă durerea nu cedează, întrebi un om, nu un articol.

Articolele de pe site, grupate după problemă, sunt pe pagina Tratamente de la A la Z.