27
Sep
Acidul lactic este acidul 2-hidroxipropanoic, o moleculă mică pe care bacteriile lactice o fac fermentând zaharuri, de la lactoza din lapte până la glucoza dintr-un sirop de cereale. De acolo îi vine numele, de la lapte, și tot de acolo vine acidul din iaurt, din chefir și din varza murată. Pe ten ajunge altfel: scos, curățat și pus într-un ser sau într-un gel, sub numele de pe listă Lactic Acid. Acolo e un alfa-hidroxi acid, deci exfoliază la suprafață, nu în por, și pe mulți tenuri uscate înțeapă mai puțin decât acidul glicolic, pentru că molecula e un pic mai mare. Un gel pe care îl clătești e alt timp de contact decât un ser care rămâne peste noapte. Rămâne cosmetic.
Din ce este făcut acidul lactic
Fermentația e drumul pe care se face, azi, cea mai mare parte din acidul lactic pe care îl găsești în mâncare și în cosmetice. Bacteriile lactice iau un zahăr și îl trec, fără aer, într-un acid cu trei atomi de carbon. Zahărul poate fi lactoză, din zer sau din lapte, glucoză, zaharoză, sau un sirop scos din amidon. Ce iese din cuvă se separă, se curăță și abia apoi ajunge într-o sticlă cu procent. Nu cari iaurtul întreg până în ser. Cari molecula.
Aceeași familie de bacterii lucrează și în borcanul de acasă. În iaurt și în chefir, ele consumă lactoza și lasă acidul care înăcrește laptele și îl îngroașă. În varză murată și în castraveții murați, fermentează zaharurile plantei. Gustul acru de acolo e, în bună parte, acid lactic făcut la locul lui, împreună cu alte substanțe pe care le lasă fermentația. De aceea oamenii spun «e din lapte» și au dreptate pe jumătate. Originea numelui și a fermentației e acolo. Flaconul de pe ten nu e un iaurt concentrat.
Există și o cale de laborator, fără bacterie. Din acetaldehidă se poate ajunge la același acid, printr-un intermediar, iar amestecul care iese conține cele două forme în oglindă, în părți egale. Calea asta a contat mult când industria voia acidul ieftin. Pentru mâncare și pentru cosmetic, fermentația a rămas drumul preferat, pentru că poate da forma pe care o face și organismul, nu amestecul. Pe o etichetă de cremă nu scrie, de obicei, din ce cuvă a plecat acidul. Scrie Lactic Acid. Dacă vrei să știi procentul, îl citești din titlu sau din tabel, nu îl ghicești din povestea laptelui.
În mâncarea ambalată, acidul lactic poartă numărul E270. E acidulant: înăcrește, păstrează, schimbă gustul. Îl vezi în murături, în unele sosuri, în unele dulciuri. Cantitatea dintr-un aliment nu se traduce într-un procent de peeling. Nu întinzi sosul pe față pentru că lista lui conține E270, și nu bei serul pentru că molecula e «naturală». Natural, aici, înseamnă că o bacterie a făcut-o din zahăr. Nu înseamnă că o poți folosi oricum.
Corpul o face și el, fără nicio cuvă. Când mușchiul lucrează tare și oxigenul nu ține pasul, glucoza se desface până la lactat, sarea acidului lactic. Arsura pe care o simți la ultimele repetări e povestea aia, de sânge și de mușchi, nu un peeling care îți iese prin piele. Lactatul din efort nu se șterge cu un tonic și nu se adună într-o sticlă de cosmetic. Oamenii încă spun «am acid lactic în picioare». Au un metabolit, pe care ficatul și mușchiul îl reciclează după ce te oprești. Alt capitol decât tenul aspru.
Forma L, forma D și ce ajunge în sticlă
Acidul lactic are două forme care stau ca mâna stângă și mâna dreaptă. Fermentația obișnuită și mușchiul fac forma L. Unele bacterii pot face și forma D, sau un amestec. Sinteza chimică veche dă amestecul, jumătate și jumătate. În corp, forma pe care o recunoaște metabolismul de toate zilele este L. De aceea producătorii care fermentează țin să iasă forma asta, mai ales când acidul e de mâncare.
Pe un cosmetic, lista INCI nu e obligată să îți spună L sau D. Scrie Lactic Acid. Dacă eticheta nu precizează, nu inventez eu izomerul. Ce poți citi, și merită citit, e procentul de acid și pH-ul, când producătorul îl dă. Un acid lăsat foarte jos ca pH înțeapă mai tare decât același procent ridicat un pic cu o bază. De aceea lângă Lactic Acid apare adesea hidroxid de sodiu sau o sare: nu ca să «dilueze marketingul», ci ca să aducă sticla într-o zonă pe care pielea o poate ține. Sarea, lactatul de sodiu, e și un umectant. Ține apă. Nu exfoliază ca acidul liber. Dacă pe listă vezi doar Sodium Lactate, jos, într-o cremă, ai sarea care înmoaie, nu neapărat un peeling de 10%.
Procentul de pe capac și pH-ul dinăuntru se citesc împreună. Două sticle care scriu 10% se pot simți diferit dacă una e mult mai acidă. Textul care însoțește serul The Ordinary de 5% dă un pH între 3,60 și 3,80. E o cifră de produs, nu o lege pentru toate mărcile. Dacă flaconul din mână nu o are, nu o copia de aici. Crezi eticheta pe care o ții.
Iaurtul de pe față și arsura din mușchi sunt alt capitol
O mască de iaurt lasă pe ten puțin acid lactic, făcut de culturile din borcan, plus proteine și grăsime. Poate să se simtă rece și moale. Nu are procentul unui ser, nu are pH-ul lui și nu stă pe piele în același fel. Dacă îți place gustul și pielea nu se plânge, e o mască de bucătărie, clătită. Nu o numeri ca pe flaconul de 10% și nu o ții până se usucă ca un film, că iaurtul uscat trage și poate irita. Culturile vii nu sunt un tratament de acnee. Sunt bacterii de aliment, într-un loc în care nu le-a invitat un prospect.
Varza murată și chefirul sunt tot fermentație lactică, tot pentru farfurie. Acidul din ele explică gustul. Nu explică o rutină de seară. Nici lactatul din mușchi, după o sală, nu îți cere un tonic. Dușul de după efort spală sarea și praful. Nu «scoate acidul lactic» ca pe un peeling, pentru că acidul ăla nu stătea pe epidermă ca un produs.
Confuzia cu numele se întinde și la alți acizi. Acidul lactobionic are laptele în cuvânt, pentru că vine din lactoză oxidată, dar e o moleculă mai mare, din familia PHA, nu acidul lactic din serul de 5%. Gluconolactona e cealaltă PHA pe care o vezi lângă el în unele loțiuni. Le ceri pe numele lor. «Ceva cu lactic» la ghișeu poate fi oricare dintre ele, plus un gel de spălat.
Pe piele e un AHA de suprafață
Alfa-hidroxi acizii slăbesc lipiciul dintre celulele moarte din stratul de deasupra. Tenul se simte mai neted, lumina stă mai curat, un solz fin poate pleca. Atât face acidul lactic pe față. Nu vindecă o acnee din noduli, nu ține loc de retinoid și nu e un peeling de cabinet doar pentru că pe sticlă scrie un număr mare.
Glicolicul e cel mai mic din familie, intră mai repede și, pe un ten uscat sau sensibil, ustură mai des. Lactic stă cu un carbon peste el. Pe mulți, înțeapă mai puțin. Mandelicul e și mai mare, și mai lent. Pagina lui e separată: acidul mandelic. Dacă glicolicul te-a ars și cauți ceva din aceeași familie, lactic e candidatul despre care vorbesc etichetele, nu o garanție că pielea ta îl va iubi. Proba rămâne o zonă mică, câteva seri, nu toată fața din prima.
Mai are o treabă pe care glicolicul o face mai puțin vizibil. Acidul lactic și lactatul țin apă în stratul de sus. De aceea, după el, un ten uscat nu rămâne neapărat ca hârtia, cum rămâne uneori după un glicolic tare. Nu înseamnă că serul înlocuiește crema. Înseamnă că exfolierea și un strop de apă ținută pot sta în aceeași sticlă. Crema, dacă tenul o cere, vine după ce serul s-a așezat.
Acidul salicilic de doi la sută e din cealaltă familie, beta-hidroxi, și se dizolvă în sebum. El e conversația de por și de puncte negre. Lactic rămâne la suprafață, pe un ten care e aspru, tern, un pic deshidratat, nu pe un protocol de «desfundat». Niacinamida de la farmacie nici nu exfoliază. E altă treaptă, de luciu și de ton. Ureea de 10% înmoaie solzul de pe călcâi. Pe față, dacă eticheta spune picior, nu are ce căuta, chiar dacă și ea desface un solz. Trei borcane cu «netezire» pe capac pot fi trei chimii.
Pielea deja iritată, cojită sau arsă de soare nu e locul în care începi un AHA. Dacă tenul trage și doare, întâi se liniștește. Un ten sensibil cere mai puține nume pe listă, nu un acid «delicat» pus ca să vezi ce se întâmplă. Un ten uscat poate duce un lactic rar, pe deasupra unei creme, și poate să nu îl ducă deloc. Uscăciunea nu e un bilet către exfoliere zilnică.
Serul care rămâne și gelul care se clătește
Diferența pe care o simți în practică nu e «natural sau nu». E cât stă acidul pe piele.
Serul care rămâne se pune seara, pe ten curat și uscat, și nu se spală. Acid Lactic 5% cu acid hialuronic, 30 ml, The Ordinary, e un astfel de ser. Lista lui publică trece apa, acidul lactic, glicerina, pentilen glicol, trietanolamină, hialuronat, un extract de piper tasmanian și arginină. Textul spune o dată pe zi, ideal seara, și că poate fi diluat până se obișnuiește pielea. Cere cremă cu protecție pe toată durata folosirii și încă o săptămână după. Nu se pune pe piele sensibilă, deja exfoliată sau cu răni. Lângă el stă Acid Lactic 10% cu acid hialuronic, tot 30 ml, tot The Ordinary. Alt procent, aceeași idee de ser care rămâne peste noapte. Lista de la 10% pune acidul lactic lângă glicerină, propandiol, hidroxid de sodiu, hialuronat și același extract de piper. Hidroxidul de sodiu e baza care urcă pH-ul. Nu e un al doilea acid. Fraza de «exfoliere foarte ușoară» de pe un afiș rămâne reclamă. Dacă eticheta din mână are alt procent sau altă listă, crezi eticheta.
Gelul de curățare e contactul scurt. Biotrade Acne Out Oxy Wash, 200 ml, are acid lactic în listă, lângă un zahăr de cocos care face spuma, apă de trandafir, oxigen și parfum. Se pune pe pielea umedă, se masează puțin și se clătește. Dimineața și seara, dacă tenul îl suportă. Nu stă peste noapte, așa că nu îl ceri ca să înlocuiești serul de 10%, și nici nu lași serul de 10% să țină loc de spălat doar pentru că amândouă scriu lactic. Un parfum într-un gel de acnee mai și înțeapă, pe un obraz deja subțiat. Dacă după el fața arde, te oprești, chiar dacă «e doar un gel».
Există și amestecuri în care lactic nu e singur. Geek and Gorgeous Smooth Out, loțiune exfoliantă de 30 ml, scrie pe titlu 12% AHA și un extract de cactus. În listă, acidul glicolic stă înaintea acidului lactic. E un tonic de suprafață, de pus după curățare, rar la început, o dată pe săptămână, ferit de ochi, cu protecție solară dimineața. Nu e flaconul de lactic singur, și 12% nu înseamnă 12% lactic. Gerovital Must Have, ser peeling 10% AHA, 30 ml, e alt amestec: glicolic, lactic venit din lactat, malic, tartric, citric, plus vitamina C. Textul lui spune o dată pe săptămână, câteva picături, fără clătire. Trei sau patru picături, nu jumătate de pipetă. Tot nu e sticla în care singurul acid e lactic.
În Moldova circulă titlul Revox Just Lactic Acid cu acid hialuronic, soluție de peeling delicat, 30 ml. Nu am o listă de ingrediente deschisă pentru flaconul ăsta, așa că nu îi atribui un procent și nu copiez o schemă de pe un titlu. Dacă îl ai în mână, procentul și pH-ul sunt pe cutie, nu într-un articol care nu le-a citit.
Verifică prețul în farmacie.
Când începi, alegi un singur contact. Ori serul care rămâne, de la procentul mai mic, de câteva ori pe săptămână. Ori gelul pe care îl clătești. Ori loțiunea amestecată, rar. Nu toate trei în aceeași săptămână «ca să se vadă». Pielea adună iritația, nu procentele, și ți-o dă înapoi ca roșeață care nu trece până dimineața.
Cu ce îl lași și cu ce nu îl pui în aceeași seară
Seara în care pui acidul lactic, restul feței stă liniștită. Un retinoid, un alt AHA, acidul salicilic și o vitamina C foarte acidă, puse în aceeași aplicare la început, sunt modul clasic în care un ten care «doar voia netezime» ajunge să ardă. Le depărtezi în seri diferite, după ce știi că lactic singur e suportat. Ceramidele nu sunt un acid. Dacă bariera trage a doua zi, sunt filmul la care te întorci, nu încă un procent.
Crema de după ser e permisă. O lași să intre acidul, apoi pui crema pe care tenul o știe. Nu amesteci serul în palmă cu o mână de ulei ca să «îl îmblânzești», pentru că schimbi contactul fără să știi în ce parte. Dacă înțeapă moderat un minut și trece, mulți producători numesc asta obișnuință. Dacă înțeapă tare, dacă fața se umflă, dacă apare mâncărime care te ține treaz, oprești. Diluarea despre care vorbește flaconul de 5%, un strop în cremă, e o punte, nu un truc de pus mai mult acid.
Pe gât, pielea e mai subțire și se supără mai repede. Dacă urci serul și acolo, o faci după ce fața l-a dus, și cu mai puțin. Lângă ochi nu are ce căuta. Nici pe buze, nici pe o rană, nici pe un coș spart în seara aia. Mâinile care au pus serul se spală, ca să nu le duci în ochi peste o oră.
În sarcină, un cosmetic nu vine cu fraza de prospect pe care o are un medicament. Nu declar serul «sigur» și nu îl interzic dintr-un articol. Un AHA care rămâne pe piele, mai ales la 10%, e genul de lucru pe care îl lași deoparte până întrebi medicul care te urmărește. Gelul de spălat, contactul scurt, e o conversație mai mică, tot cu eticheta în mână, tot fără o promisiune de aici.
Copiii nu au nevoie de un ser de exfoliere de adult. Un ten de adolescent cu coșuri e altă pagină, de medic dacă e cazul, nu de un flacon luat din baia cuiva.
Soarele de a doua zi
Dimineața de după un AHA e motivul pentru care oamenii se pătesc exact când voiau un ten mai curat. Stratul de celule moarte, subțiat, lasă pielea mai deschisă la ultraviolete. O pată pe care o estompai se poate întoarce mai închisă dacă stai la geam, iarna, convins că soarele «a plecat». Nu a plecat destul.
Crema cu factor de protecție se pune pe față și pe gât în fiecare dimineață în care folosești serul, și încă o săptămână după ultima aplicare. Așa scrie și textul serurilor The Ordinary de lactic. Loțiunea Smooth Out cere același gest. Iarna, zăpada și geamul nu sunt umbrar. Dacă stai afară ore, pui din nou, cum ai pune și fără acid. Dacă în seara dinainte te-a ars serul, nu acoperi arsura cu încă un activ «de reparat». Lași pielea, cremă simplă, și soarele ținut.
Nu combina, în aceeași perioadă, vacanța la ski cu un ser de 10% început alaltăieri. Altitudinea și reflexia îți dau mai multă lumină exact când pielea e mai subțire. Amină acidul. Muntele rămâne.
Când oprești și când întrebi
Oprești când pielea spune mai mult decât o furnicătură scurtă. Roșeață care ține până a doua zi, usturime la apa călduță, un aspect lucios și întins care nu era acolo, coji în locuri în care nu te cojeai. Astea nu sunt «semn că lucrează». Sunt semn că ai prea mult, prea des, sau că tenul nu vrea acidul ăsta. Te întorci la o curățare blândă și la o cremă, câteva zile, fără să pui în loc un mandelic «mai blând» din reflex. Blând e și pauza.
Întrebi un dermatolog când nu mai e o iritație de produs. O pată care se lărgește, o rană care nu se închide, o acnee care doare și lasă noduli, o mâncărime de noapte cu cruste. Acidul lactic nu tratează astea. Le poate irita în timp ce aștepți să treacă singure. Medicul se uită la piele. Articolul se uită la moleculă.
Dacă ai pus serul în ochi, clătești cu multă apă și, dacă usturimea nu cedează, ceri ajutor. Nu neutralizezi cu alt produs din baie. Dacă ai băut din flacon, nu e o doză de ceva folositor: suni la urgență și spui ce scrie pe etichetă. Cosmetic de piele nu înseamnă inofensiv la înghițit.
Pe o piele care îl suportă, locul lui e modest. Câteva seri pe săptămână, un singur produs, procentul de pe cutia ta, cremă după, soare dimineața. Fermentația explică de unde vine molecula. Nu explică de ce ai pune trei acizi ca să grăbești un obraz care avea nevoie de o cremă.
Informațiile de pe pagina asta sunt ca să te orientezi, nu diagnostic și nu înlocuiesc sfatul medicului sau al farmacistului. Sunt cosmetice, nu medicamente. Acidul lactic din ser e molecula purificată, făcută prin fermentație sau prin sinteză, nu iaurtul și nu lactatul din mușchi. Cutia din mână bate pagina.
Articolele de pe site, grupate după problemă, sunt pe pagina Tratamente de la A la Z.
