03

Jan

Beneficiile cătinei asupra pielii

Încă din cele mai vechi timpuri se cunoaște existența acestui arbust cu rol în fixarea solului nisipos, care odată cu evoluția a cunoscut o adevărată utilitate în sfera sănătate și frumusețe, prin beneficiile atribuite fructelor sale. Etimologia cuvântului provine din limba greacă „Hippophae rhamnoides”, iar ca și traducere cele două cuvinte înseamnă: strălucire și cal; privind puțin mai în amănunt, cele două cuvinte ne arată de fapt beneficiile atribuite inițial cătinei: fiind consumate ca și hrană de către cai, nutrienții, și în special vitaminele pe care le conține le ofereau acestora o piele sănătoasă și o coamă strălucitoare. Rusia s-a remarcat îndelung ca fiind centrul de cercetare și întrebuințare al cătinii. Cercetătorii ruși au descoperit că, pe lângă beneficiile atribuite încă de la începuturi, cătina este utilă în tratamentul degerăturilor, o problemă serioasă în climatul local, având în vedere acele ierni năprasnice specifice Eurasiei. Scandinavii sunt de asemenea foarte familiari cu cătina, băuturile pe bază de cătină fiind foarte consumate pe toată perioada anului. În Finlanda sucul de cătină este integrat până în ziua de astăzi în băuturi alcoolice. În SUA, planta a fost adusă la mijlocul secolului XIX, de către niște emigranți ruși, renumiți fiind drept mari consumatori în propria țară.

Pe Coastele Europei și ale insulelor britanice se găsesc încă din vremuri îndepărtate tufișuri de cătină, pe care aceștia le-au folosit și încă le folosesc în scopul obțineri de băuturi îndulcite.

Raportat la sfera contemporană, beneficiile aduse de cătină sunt dovedite pe studii care atestă cu exactitate substanțele și modul lor de acțiune asupra organismului, iar acestea nu sunt puține.

În urma studiilor efectuate, cătinei i s-a asociat un conținut ridicat de nutrienți, fitonutrienți și vitamine. Printre vitaminele care contribuie în mod real la beneficiile sale se numără: vitamina C, E, A, B1, B2. Prezența în constituia sa a Omega 7, acidului folic și a agenților antioxidanți și a acizilor grași îi sporește beneficiile asupra sănătății și a frumuseții pielii.

Cunoscută drept: „elixir al tinereții”, cătina are ca și cel mai important beneficiu prevenirea îmbătrânirii. Pe lângă rolul hidratant, efectul anti-aging este pus seama sintezei de colagen, o proteină care oferă fermitate, luminozitate și catifelare pielii, aspecte pe care le avem în vedere odată cu trecerea timpului și mai ales în sezonul rece sau atunci când ne expunem pielea constant la razele solare UV.

Pe lângă abilitățile sale anti-aging, un rol important îi revine cătinei și când vine vorba despre acnee. Aceasta afecțiune inflamatorie a pielii ce se manifestă printr-o hipersecreție a glandelor sebacee, cu apariția unor puncte negre, respectiv albe, s-a dovedit a fi ameliorată și în cazurile cele mai fericite, tratată încă de la primele utilizări ale uleiului de cătină, un produs bogat în principal în vitamina C și E, substanțe ce conferă o accelerare a procesului de vindecare al inflamației și totodată conferă pielii vitalitate și uniformizare.

Un alt rol esențial pe care îl îndeplinește cătina este acela de agent calmant al iritațiilor și arsurilor minore. Datorită conținutului bogat în vitamine, a licopenului (pigmentul galben-portocaliu prezent) și a rolului antiinflamator contribuie la o mai bună și rapidă regenerare a pielii produsă în urma expunerii la factori iritanți, de mediu, UV, contribuind de asemenea și în cazul degerăturilor și al ulcerațiilor ce necesită un timp îndelungat de vindecare. Efectele cicatrizante, emoliente și citoprotectoare sunt puse tot pe baza conținutului bogat în vitamine și antioxidanți, de multe ori substanțe active regăsite în cătină fiind introduse și în produsele din industria farmaceutică și expuse pe rafturile farmaciilor. Acest aspect trebuie luat în considerare atunci când vrem să apelăm la ceva de calitate și în același timp accesibil ca preț, pentru că deviza: „Ceea ce este scump trebuie să fie și bun”, nu este valabilă de fiecare dată, mai ales în această perioadă, când industria cosmetică și cea farmaceutică sunt foarte dezvoltate și accesibile fiecărei persoane.

Formele sub care se comercializează produsele din cătină când vine vorba despre îngrijirea pielii sunt destul de variate. Astfel, uleiul de cătină, obținut prin presare mecanică, la rece a fructului sau a seminței, este unul dintre principalele produse pe care le veți găsi atât pe rafturile magazinelor cu specific naturist, cât și în farmacii. Ca și compoziție, uleiul conține o serie substanțe: flavonoide, antioxidanți, vitamine, minerale, acizi grași nesaturați. Dacă ar fi să compară cătina din punct de vedere al compoziției cu ceva anume, acesta ar fi portocala, ceea ce le aseamănă nefiind doar gustul acrișor. Uleiul obținut se folosește în principal pentru a preveni îmbătrânirea pielii, în calmarea și vindecarea arsurilor provocate de razele UV, Iar în ultima perioadă se vorbește tot mai mult despre rolul uleiului de cătină în tratarea psoriazisului și a dermatitelor. Cremele alcătuite pe bază de cătină sunt și ele destul de diversificate. De la creme pentru față, la loțiuni pentru corp, utilizarea în mod constant a acestora și-a arătat beneficiile emoliente, cicatrizante și antiinflamatoare asupra tegumentelor cu probleme. Pe lângă utilizarea uleiului de cătină în rândul produselor dermato-cosmetice, se cunoaște un alt rol, destul de semnificativ în tratarea unor probleme de sănătate destul de frecvente în rândul populației: ulcer gastric, diaree, boli reumatice, anemie, alcoolism, astenie chiar și stres. Fiind și un bun agent antioxidant, cu conținut bogat în vitamina C, E și A, cătina intră în constituția suplimentelor alimentare pentru imunitate, folosite cu precădere în sezonul rece.

O metodă eficientă și rapidă pentru îngrijirea și hidratarea tenului este prepararea unei creme hidratante pe baza de lăptișor de matcă și ulei de cătină, ambele produse putând fi achiziționate din plafar. În sezonul rece se poate beneficia de efectul imunizant și vitaminizant al bobitelor de cătină din care se poate prepara ceai.

Concluzionând, putem observa că această plantă, cătina, cunoscută încă din cele mai vechi timpuri pentru beneficiile sale imunizante, vitaminizante și în sfera cosmetică și-a păstrat popularitatea până în zilele noastre. Așadar, dacă vă confruntați cu probleme tegumentare sau vreți să preveniți îmbătrânirea prematură a pielii, nu ezitați să apelați la produse de îngrijire pe bază de cătină sau substanțe active prezente în constituția acesteia. Și în cazul de față, natura, prin darurile sale pe care ni le oferă în fiecare zi, continuă să ne uimească!

PrecedentulUrmătorul